11 locuri ideale pentru a îţi petrece Halloween-ul
Am intrat în săptămâna Halloween-ului şi m-am gândit să caut pentru voi câteva destinaţii care să aibă două dintre ingredientele acestei sărbători: să inspire frică şi să satisfacă nevoia oamenilor de a cunoaşte poveştile tragice ale altora.
Din lista mea fac parte atât construcţii de sine stătătoare cât şi oraşe sau insule întregi. Iată-le !
1) Domeniul Mary King, Edinburgh, Scoţia
Este alcătuit din câteva străzi ce făceau parte din vechiul oraş medieval. Aici, la începutul secolului XVII, victimele ciumei au fost lăsate să moară. Printre ele, se crede că, era şi o fetiţă pe nume Annie, ai cărei părinţi au abandonat-o în 1645.
O sută de ani mai târziu, în acel loc a fost construită o clădire care se crede că e bântuită de spiritul fetiţei şi astăzi. Spaţiul a fost deschis pentru turişti din 2003.
2) Spinalonga, Grecia
Este o insulă stâncoasă, cunoscută ca o ultimă colonie de leproşi din Europa. Aici au fost aduşi bolnavii de lepră pentru a fi trataţi în perioada 1903-1957. S-au organizat ca o comunitate modernă. Au avut propria frizerie, propriul teatru sau chiar propria sală de cinema, însă sentimentul de izolare este resimţit până şi de cei care vizitează astăzi insula.
3) St Elmo, Colorado, SUA
Este unul dintre cele mai bine conservate oraşe fantomă ce simbolizează goana oamenilor după aur, cu castronul. Pentru cei care nu ştiu, în astfel de comunităţi omul se dezumaniza şi nu mai vedea în faţa ochilor decât bunăstarea lui, ajungându-se astfel la crime născute din invidie.
În plus, din cauza lipsei de igienă şi a formării unor numeroase aglomerări de oameni, bolile se răspândeau foarte repede, ducând la alte decese.
Oraşul a fost fondat în 1880 şi a fost părăsit în masă, în 1922, când toţi cei care au trăit acolo au luat ultimul tren.
4) Prypiat, Ucraina
Este un oraş părăsit în 1986 din cauza dezastrului de la Cernobîl. Atomocentrala se află la 14,5 km distanţă. Vechii locuitori au început să se reîntoarcă dar, în mare, Pryapiat-ul este nelocuit.
5) Galeriile subterane din Edinburgh, Scoţia
Au fost construite iniţial pentru a depozita mâncarea însă s-a observat ca din cauza umidităţii aceasta se altera şi au fost abandonate. Oamenii fără adapost au văzut în acest lucru o binecuvântare, poposind aici. Din cauza aglomerării, bolile s-au răspândit fulgerător printre noii veniţi făcând ca numărul celor decedaţi să crească zilnic.
6) Tyneham, Dorset, Anglia
De numele acestei localităţi nu se leagă vreo crimă sau prezenţa vreunui mister înfricoşător care să mă facă să o trec pe listă, dar pur şi simplu, mulţi o pot vedea şi astfel.
Până în timpul celui de Al Doilea Război Mondial era o modestă comunitate de pescari, plasată pe coasta Dorset. În 1943, întreaga zonă a fost trecută în proprietatea statului pentru pregătirea celebrelor debarcări D-Day.
Dacă în celelalte sate rechiziţionate li s-a permis localnicilor să se întoarcă, în Tyneham soldaţii fac exerciţii militare şi astăzi. În afară de ei, doar turiştii mai trec prin sat. Intrarea e liberă.
7) Piaţa de vrăjitorie din Sonora, Mexic
Este o celebră piaţă în care nişte femei pretind că sunt vrăjitoare şi chiar reuşesc să convingă, uneori, turiştii, vânzându-le sânge de reptilă, poţiuni miraculoase sau păsări-colibri mumificate pentru a le aduce noroc.
8) Castelul Iulia Haşdeu, Câmpina
Se spune că acesta găzduieşte spiritul Iuliei, moartă la numai 18 ani.
9) Muzeul de Istorie Medicală Mutter, Philadelphia
A fost fondat în 1858 pentru a îi iniţia pe studenţii la medicină în tainele anatomiei umane. Este mai degrabă un muzeu al patologiei unde veţi găsi vechi instrumente chirurgicale ce pot trezi grimase, un schelet de copil ce are două capete, numeroase cranii şi lista poate continua.
10) Insula păpuşilor, Mexic
În aproape fiecare copac de pe insulă stau atârnate păpuşi. Se spune că acestea au fost agăţate de un localnic pe nume Don Julian Santana Barerra care le aduna din gunoaie pentru spiritul unei fetiţe înecate într-un canal.
11) Dealul crucilor, Lituania
Pe acest deal se găsesc peste 100 000 de cruci şi alte simboluri religioase. Acestea sunt pur şi simplu aruncate aici.
Notă! Dacă ştiţi şi alte locuri înfiorătoare, vă rugăm să ni le spuneţi!