
Australian Open. Anca Alexia Todoni s-a calificat în turul 2, la junioare
Singura reprezentată a României de la Australian Open, pe tabloul feminin de junioare, Anca Alexia Todoni, s-a calificat în turul doi după ce a învins-o în primul tur pe Todoni a trecut în primul tur de australianca Roisin Gilheany, beneficiara unui wild card.
Meciul a durat 63 de minute. Românca s-a impus cu 6-1, 6-4. În turul secund, Todoni va evolua cu a treia favorită, Ksenia Zaiţeva, din Rusia.
Potrivit itftennis.com, Todoni, jucătoare în vârstă de 17 ani, a câştigat deja două titluri in 2021 (J3 Timisoara si J4 Bistriţa). În 2020 a mai câştigat trei titluri (J2 Oradea, J5 Oradea şi J5 Constanţa). Primul său titlu, potrivit statisticii menţionate, a fost câştigat în 2019 – J5 Stara Zagora.
În clasamentul WTA, Todoni ocupă în momentul acesta locul 1431, la simplu. La dublu nu apare încă în ierarhia WTA, dar are doar 17 ani.
Todoni s-a calificat şi pe tabloul de dublu de la Australian Open şi face pereche cu belgianca Hanne Vandewinkel. Cele două vor întâlni în primul tur o pereche din Australia.