Cand si cum se planteaza pomii fructiferi
Va spun inca de la inceput ca nu am studii de specialitate insa informatiile sunt cat se poate de adevarate pentru ca sunt culese de la oameni care se pricep sau de pe site-uri de incredere. Asadar, iata cand se planteaza pomii si cum.
Cand se planteaza pomii fructiferi
Anotimpul potrivit in care se planteaza pomii este toamna pentru ca urmeaza o perioada de stagnare, dar la fel de bine se poate planta si primavara insa cu o mai mare grija. Pomii nu trebuiesc sa fi pornit in vegetatie si sa aiba o inaltime de sub un metru. E indicata plantarea lor imediat dupa ce scapam de ger, adica undeva pe la mijlocul lui februarie.
Cum se planteaza pomii fructiferi
In primul rand trebuie sa va asigurati ca aveti un puiete sanatos. Daca radacina are anumite zone uscate trebuie sa le indepartati. De asemenea, daca cumparati puietele trebuie sa luati in calcul faptul ca acesta poate sa nu fie hidratat. Ca atare, e indicat sa tineti radacinile o ora, doua in apa inainte de plantare.
Referitor la groapa, de obicei avem tendinta sa o sapam exact cat are nevoie radacina pentru a fi ingropata. Aici trebuiesc facute doua precizari pe care le puteti lua in calcul sau nu. E indicat sa faceti o groapa mai mare si mai adanca pentru ca astfel veti afana pamantul si le veti usura radacinilor sarcina de a trece prin el si de a isi procura tot ce au nevoie.
Specialistii recomanda ca groapa sa fie sapata cu mai mult timp inainte de plantare pentru a se steriliza singura. Asta nu inseamna ca trebuie facuta cu doua zile inainte ci chiar cu o luna sau doua, daca nu chiar mai mult.
Legat de plantarea propriu-zisa, radacinile trebuiesc trecute printr-un amestec de balega proaspata de vaca, apa si pamant. Astfel veti asigura o umiditatea mai mare in jurul radacinilor si le veti ajuta sa se “integreze” mai repede in sol. Evitati sa folositi balegarul pentru ca acesta nu este indicat, la fel ca si ingrasamantul pe baza de azot.
Trebuie sa aveti grija sa puneti pamant pe toata suprafata radacinilor pentru ca astfel veti evita golurile de aer care favorizeaza mucegaiurile, dar si intrarea aerului rece in timpul ierni. Eventual, puteti pune straturi de pamant in jurul radacinii si apoi sa il calcati usor cu picioarele.
Radacinile trebuiesc fixate fara a fi indoite sau fortate. Ele trebuiesc sa fie asezate lejer, orientate inspre directia lor fireasca de crestere. In cazul in care plantarea are loc toamna, trebuie sa ridicati un musuroi de pamant in jurul puietelui pentru il proteja de inghet. Puteti chiar sa il inveliti lejer intr-un nailon pentru ca il veti proteja atat de ger cat si de rozatoare.