Ce este Quercitina. Cât de eficientă este în combaterea coronavirusului
Quercitina pare a fi vedeta momentului după ce un studiu realizat de mai mulţi cercetători a arătat recent că aceasta poate fi „letală” pentru Sars-CoV-2, adică pentru Covid.
Descoperirea este prezentată în cadrul unui studiu demarat de Fundaţia spaniolă hna, în colaborare cu Institutul de nanotehnologie al Consiliului Naţional de Cercetare, CNR-Nanotec din Cosenza.
Studiul este publicat în Jurnalul Internaţional de Macromolecule Biologice, după cum scrie Il Messagero.
Pentru că comunitate de cercetătorii încă nu a validat într-un număr mare această descoperire, PRO Agora îşi doreşte să prezinte informaţia ca atare – o cercetare care a ajuns la acest rezultat. El ar putea să fie unul realist sau nu.
Până când comunitatea ştiinţifică de pe întreaga planetă ne va spune cum stau lucrurile ne simţim datori să ne informăm şi să informăm. Ca atare, în acest articol vom încerca să clarificăm ce este Quercitina, în ce alimente se găseşte, ce efecte benefice are pentru organism dar vom prezenta şi o parte din studiul la care am facut referire anterior.
Ce este Quercitina
Quercitina este un polifenol din plante. Face parte din clasa bioflavonoidelor, adică a pigmenţilor din plante, o serie de substanţe antioxidante care contribuie la reducerea radicalilor liberi de oxigen.
Numele a fost folosit încă din 1857 și este derivat din quercetum (pădurea de stejar).
În ce alimente se găseşte Quercitina
Quercitina se regăseşte atât în legume cât şi în fructe. Leguma cu cea mai mare cantitate de quercitină este ceapa roșie.
Din păcate aruncăm porţiunea cu cea mai mare cantitate de quercitină din ceapa roşie, respectiv partea dinspre rădăcini și foile exterioare.
Trebuie menţionat şi faptul că prin prepararea termică a legumelor și fructelor se distruge structura chimică a quercitinei.
Alte fructe şi legume bogate în quercitină sunt strugurii roşii, merele, ceaiul negru, citricele, roşiile, broccoli, cireşele, merişoarele, zmeura etc.
Spre exemplu, un mar conţine aproximativ 50 mg de quercitină.
Beneficiile aduse de Quercitină
S-a dovedit de-a lungul timpului că beneficiile aduse de Quercitină sunt numeroase. Aceasta ne poate ajuta în următoarele situaţii:
Combate alergiile. Cercetarile au demonstrat un puternic efect antihistaminic al quercitinei. Ajută astfel în reducerea unor reacţii alergice precum ochi înlăcrimaţi, nas înfundat, strănut, respiraţie dificilă, edeme, înroşirea pielii etc.
Quercitina poate fi o soluţie pentru ameliorarea alergiilor la ambrozie.
Are efect antitumoral. Quercitina acţionează la nivel celular, având un rol în anumite procese de transformare a celulelor sănătoase în celule canceroase, maligne. Practic „îngheaţă” rapid replicarea celulelor canceroase. Creşterea tumorii este încetinită sau chiar oprită, iar celulele canceroase sunt omorâte. Acest proces se numeşte apoptoză.
Cancerul de colon, cancerul la sân, cancerul de prostată, cancerul ovarian şi cancerul de plămâni pot fi prevenite sau ameliorate de quercitină.
Ameliorează afecţiunile cardiovasculare. Quercitina contribuie la reducerea agregării plachetare, o etapă prealabilă coagulării sangvine, atunci când este lezat un vas. Sunt evitate astfel accidentele vascular cerebrale sau atacurile de cord.
Reduce nivelul de colesterol. S-a realizat un studiu, timp de 10 săptămâni, având subiecţi fumători sănătoşi, cărora li s-au administrat zilnic 100 mg de quercitină, respectiv un grup care a primit placebo. S-au efectuat teste de sânge la începutul şi la sfârşitul studiului.
Spre deosebire de grupul placebo, la ceilalţi subiecţi s-a observat o scădere semnificativă a nivelului de colesterol total.
Protejează cristalinul prin inhibarea enzimei aldoz-reductaza, prevenind formarea cataractei.
Alte efecte beneficie ale Quercitinei. S-au observat efecte benefice în artrita reumatoidă şi în cistita interstiţială. Quercitina reduce simptomele prostatitei, creşte capacitatea de adaptare la stres etc.
Este Quercitina un remediu pentru Covid19?
Aşteptăm şi noi cu interes pentru a vedea dacă Quercitina poate învinge noul Coronavirus.
Până atunci ştim următoarele. Noile cercetări conduse de Bruno Rizzuti de la CNR-Nanotec alături de un grup de cercetători din Zaragoza şi Madrid arată că quercitina este un remediu pentru Coronavirus.
Potrivit acestora, quercitina blochează activitatea enzimatică a 3CLpro, devenind „letală” pentru virusul Covid19
S-au făcut mai multe simulări pe calculator care arată că quercitina acţionează exact asupra situsului activ al proteinei 3CLpro, împiedicând funcţionarea corectă a acesteia.
Proteina 3CLpro este un element cheie în replicarea virusului.
„Pentru această proteină, moleculele care acţionează ca inhibitori au fost deja raportate în literatura de specialitate, dar nu pot fi utilizate ca medicamente datorită efectelor lor secundare”, explică Olga Abian de la Universitatea din Zaragoza.
Informaţia legată de cercetarea care susţine că noul coronavirus poate fi învins cu ajutorul Quercitinei o găsiţi aici.