Ce este statul de drept
Urmarind zilnic televiziunile de stiri este posibil sa fi auzit foarte des sintagma „stat de drept”. Ca atare este foarte probabil sa va intrebati ce inseamna „stat de drept”. Termenul este destul de politizat in Romania ultimilor ani, existand persoane care au incercat sa minimalizeze importanta lui.
Statul de drept, desi pare, nu este un concept nou. Din cate se pare ar fi aparut prima data in doctrina juridica germana de la sfarsitul secolului XIX, sub denumirea „Rechtsstaat”. Acesta are o importanta deosebita pentru Romania pentru ca in lipsa aparentei lui nu am fi fost primiti nici in NATO si nici in Uniunea Europeana. De asemenea, prin aderarea la cele doua structuri ne-am asumat obligatia de a pastra statul de drept.
Exista numeroase definitii ale statului de drept insa nu e important sa retinem vreuna dintre ele. In acceptiunea generala, statul de drept este opusul statului totalitar. Probabil este suficient sa retinem aceasta comparatie.
Principalele componente ale statului de drept
Daca vrem sa aprofundam lucrurile va trebui sa identificam principalele componente ale statului de drept. In opinia noastra acestea sunt doua:
- o legislatie care sa protejeze drepturile individuale ale cetatenilor si care sa puna in prim plan interesul general;
- o justitie independenta, care sa aplice legea in litera si spiritul ei.
Din punctul nostru de vedere, in Romania exista in prezent prima componenta a statului de drept si nimeni nu poate contesta cu argumente acest lucru. Romania se afla sub jurisdictia Curtii Europene a Drepturilor Omului si si-a asumat respectarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Constitutia Romaniei este favorabila respectarii principiilor statului de drept si implicit a drepturilor fundamentale ale omului. In articolul 20 din aceasta se mentioneaza ca atunci cand legislatia interna intra in contradictie cu tratatele semnate de Romania, intotdeauna judecatorii vor trebui sa ia in calcul legislatia mai favorabila respectarii drepturilor omului.
Cat priveste cea de-a doua componenta, intotdeauna parerile vor fi impartite si nimeni nu poate evalua in realitate daca Justitia este sau nu independenta sau daca aplica ori nu legislatia in mod corect. Nu putem transa acest lucru pentru ca niciodata nu putem avea un tablou de ansamblu al intregii Justitii dintr-un stat.
Ceea ce se poate face in mod concret pentru a avea o Justitie care sa corespunda criteriilor statului de drept este ca legiuitorul sa creeze cadrul legislativ care sa permita pastrarea independentei Justitiei.