Cine e Sfantul Andrei
Astazi, 30 noiembrie, romanii il sarbatoresc pe Sfantul Andrei. Avand in vedere ca aceasta zi este declarata libera prin Codul Muncii, putem presupune ca vorbim de unul dintre cei mai importanti sfinti pentru ortodoxism.
Sfantul Andrei s-a nascut in aceasta zi, in nordul Tarii Sfinte. Este fratele lui Simon Petru (Sfantul Petre) si alaturi de tatal lui s-au ocupat in copilarie cu pescuitul. Cei trei erau pescari si ca orice alti locuitori din Betsaida Galilea plecau in largul marii cu plasele pentru a prinde peste si pentru a isi castiga astfel existenta.
Exista inca controverse legate de numele acestuia avand in vedere ca era evreu, iar Andrei este un nume de origine greceasca. Se pare insa ca, potrivit ultimelor cercetari, Andrei era un nume prezent printre evrei inca din secolul III i.e.r.
La noi, Andrei este considerat Apostolul Lupilor. Se spune ca acest animal sacru pentru daci l-ar indrumat pe Andrei prin Dobrogea pana la pestera in care s-a stabilit in cele din urma. Pestera o puteti vedea in fotografie.
Se mai spune ca Andrei este primul dintre Apostolii lui Iisus pentru ca el ar fi fost chemat primul si nu pentru ca ar fi avut un rol mai important. Inainte de a deveni apostol a stat foarte mult timp in preajma lui Ioan Botezatorul, fiindu-i ucenic.
Sfantul Andrei este considerat unul dintre cei mai importanti sfinti pentru romani pentru ca este considerat primul care a inceput sa provaduiasca Evanghelia la geto-daci. Putem spune asadar ca este apostolul care i-a crestinat pe romani sau mai exact pe locuitorii teritoriului pe care se afla asezata astazi Romania.
Sf. Andrei ar fi murit la Patras insa conditiile mortii lui nu sunt foarte clare. Istoricii sustin ca moastele acestuia ar fi fost asezate in 357 in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol (Istanbulul de astazi). Orasul nu intrase inca sub ocupatie turca si era considerat in urma cu un mileniu unul dintre centrele crestinismului.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat in 1995 ca Sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendar, iar doi ani mai tarziu, in 1997, Sfantul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul Romaniei.
Pestera in care se presupune ca a stat Andrei in Dobrogea pentru a provadui crestinismul se afla la 4 kilometri in sud-estul localitatii Ion Corvin din judetul Constanta.