Cod galben de instabilitate atmosferică până la ora 18:00
Administraţia Meteorologică a anunţat un cod galben de instabilitate atmosferică pentru aproape toată ţara.
Codul este valabil astăzi, 20 mai 2020, între orele 8:00 şi 18:00, şi vizează aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor din nordul, nord vestul şi nord estul României, după cum se poate vedea pe harta de mai jos.
În zonele cu cod galben se vor semnala frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60…70 km/h, grindină şi averse torenţiale.
”În Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60…70 km/h, grindină şi averse torenţiale”, spun meteorologii.
În anumite regiuni, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25…30 l/mp şi local 40…60 l/mp. Aceste cantităţi se vor înregistra cu precădere în Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali.