Cum se poate confisca o democratie fara a ne da seama
Intr-o democratie soarta comunitatii ar trebui decisa de reprezentatii alesi in cunostinta de cauza de oamenii care o compun. Derapajele alesilor pot fi controlate prin proteste legale, dar pentru ca acestea sa poata avea loc, atunci cand e cazul, e nevoie de acces la informatie.
Sesizam, foarte usor, ca o democratie sanatoasa presupune o presa libera si echidistanta. Nu putem fi naivi sa credem ca poate exista vreo tara in care toata presa sa fie astfel, dar putem spera, si avem acest drept, ca macar acesteia sa nu ii fie ingradita existenta.
Iata cum pot fi ingradite, de exemplu, posturile de televiziune, fara a se practica mult blamata cenzura.
Cu exceptia televiziunii de stat, care intodeauna e controlata de cei aflati la putere, celelate televiziuni isi castiga existenta din publicitate. La randul lor, veniturile din publicitate sunt influentate de rating.
Asadar, prima reduta ar fi companiile de masurare a ratingului. Nu cred ca ar fi foarte greu sa le cumperi, mai ales atunci cand e doar una singura.
ILUZIA CETATEANULUI CA EL FACE RATINGUL
S-a perpetuat ideea ca toti cetatenii contribuie la formarea acestuia. Nimic mai fals.
Pentru calcularea ratingului se monteaza cateva aparate in casele oamenilor, dar nu va imaginati ca la toti. Nu am o cifra exacta, dar din cate am citit, la o populatie de aproximativ 20 de milioane de oameni cat ar avea Romania, numarul acestora ar fi in jur de 1000. Cu alte cuvinte, nimeni nu stie pe ce canal se uita ceilalti 19.999.000 de oameni.
Consiliul National al Audiovizualului
Exista „riscul” ca unele televiziuni sa treaca peste aceste presiuni financiare. Atunci trebuie cucerita a doua reduta, care e tocmai CNA-ul. Membrii acestuia sunt numiti politic, lucru care usureaza controlul asupra lor.
Ce se poate face cu aceasta influenta!? E foarte simplu – se impun amenzi televiziunilor „ostile”, spre maximul lor, pentru cele mai mici abateri. O presiune economica suplimentara poate garanta falimentul mult dorit.
Presa scrisa si radioul
Influenta acestor medii de informare in masa e redus. Presa scrisa pierde zilnic teren in favoarea publicatiilor on-line, iar radioul il asculti foarte rar, in masina. Asadar, acestea nu prezinta un pericol semnificativ.
Internetul
Este a treia reduta, si ultima, care trebuie cucerita pentru ca nu poate fi controlata. Nu se poate intrerupe conexiunea ca bate la ochi, dar se pot gasi alte mijloace. De exemplu, impui taxe suplimentare si impovaratoare pentru a descuraja conectarea – vezi cazul Ungaria.
Odata parcurse cele trei etape, posibilitatea de a manipula si de a mentine puterea e garantata.
Sper sa nu dau idei politicienilor (daca nu cumva am observat asta chiar la ei). 🙂
RECOMANDARE: Daca observati ca sunt parcurse aceste etape, ar fi bine sa va asezati confortabil in pestera. Nu e nevoie sa va luati televizorul pentru ca, nu doar ca nu va aduce nici un beneficiu, dar poate fi si un real pericol pentru voi. Mai bine luati un acvariu sau un animal de companie pentru a va putea mentine, mai usor, echilibrul interior.