Cum ne influenteaza bautura durata pedepsei in cazul comiterii unei infractiuni
Avem mereu tendinta sa spunem ca reactionam urat fiindca suntem sub influenta alcoolului sau a substantelor psihoactive. Nu e neaparat o cale demna insa uneori da rezultate, dar asta depinde foarte mult de cel caruia ii cerem scuze. Capacitatea acestuia de intelegere sau limita pe care o poate suporta, ne poate atenua situatia sau nu.
Cand vorbim din punct de vedere penal, lucrurile nu se mai petrec la fel de arbitrar. Ne vom agrava, atenua sau vom inlatura raspunderea dupa un set de reguli foarte bine stabilite, pe care le voi aminti mai jos.
Codul penal trateaza la fel starea de ebritate, cauzata de alcool, sau inhalarea unor substante psihoactive, cum ar fi drogurile. Starea provocate de toate acestea este denumita pur si simplu intoxicatie.
Face insa diferente intre modul si gradul in care o persoana este intoxicata, ajungandu-se astfel la niste diferentieri care vor influenta gradul de raspundere sau lipsa raspunderii in cazul savarsirii unei infractiuni.
Dupa modul in care o persoana este intoxicata, intoxicatia poate fi voluntara sau involuntara. Ne putem intoxica involuntar atunci cand ne aflam ocazional intr-un spatiu in care aerul e la randul lui intoxicat.
Dupa gradul de intoxicare un individ poate fi intoxicat complet sau incomplet. Vobim de intoxicare completa atunci cand persoana aflata in aceasta stare isi pierde complet capacitatile intelective sau volitive.
Combinand aceste tipuri de intoxicari vom putea afla cand o persoana va raspunde penal si in ce masura. Fiecare infractiune are niste limite de pedeapsa care pot fi depasite daca vorbim de intoxicare ca si cauza de atenuare sau agravare a pedepsei.
Daca faptuitorul se afla in stare de intoxicatie involuntara completa nu va raspunde penal fiind protejat de articolul 29 din Codul penal. Daca intoxicatia este involuntara dar incompleta, putem vorbi de o circumstanta atenuanta care poate fi luata sau nu in calcul de judecator si va reduce pedeapsa cu o treime daca nu vorbim de detentiunea pe viata. A se vedea articolul 76.
Intoxicatia voluntara completa sau incompleta poate fi retinuta sau nu, dupa fiecare caz in parte, ca o cauza agravanta sau atenuanta.
Articolul 77, litera f spune ca „savarsirea infractiunii in stare de intoxicatie voluntara cu alcool sau cu alte substante psihoactive, cand a fost provocata in vederea comiterii infractiunii” reprezinta o circumstanta agravanta legala. Ca atare, daca acuzatorul va dovedi ca faptuitorul s-a intoxicat in vederea comiterii faptei, judecatorul este obligat sa tina cont de circumstanta agravanta, care, in cele din urma, poate mari pedeapsa cu o durata suplimentara de pana la doi ani.
Asadar, singura situatie in care o persoana nu va raspunde penal pentru savarsirea unei infractiuni in stare de ebrietate e atunci cand intoxicatia a fost completa si involuntara. Daca se va dovedi ca faptuitorul a baut in mod excesiv sau s-a drogat special pentru a comite fapta, va „beneficia” de circumstanta agravanta.
Restul cazurilor tin strict de aprecierea judecatorului, care poate tine cont sau nu de starea de intoxicatie a faptuitorului.