
Halep s-a calificat optimi la Australian Open
Simona Halep s-a calificat în optimile de la Australian Open după o nouă victorie scurtă.
Aceasta a învins-o pe Danka Kovinici în turul 3 cu scorul de 6-2, 6-1.
Românca a câştigat primul set în 29 de minute. Halep a reuşit break-ul în primul set la 1-1, dar Kovinici a făcut rebreak. În ghemul următor, românca s-a mai impus o dată pe serviciul adversarei şi a reuşit ulterior să lege o serie de şase ghemuri câştigate la rând.
În setul doi, Simona Halep a condus cu 2-0 pentru ca mai apoi adversara să câştige singurul său ghem din set.
Pentru Simona Halep este cea de-a şaptea calificare în optimi la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
În optimi, Simona Halep o va întîlni pe Alize Cornet din Franţa, locul 61 WTA, care a câştigat în trei seturi în faţa Tamarei Zidansek din Slovenia, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29.
Halep si Cornet s-au mai întâlni până acum de patru ori însă utimul lor joc a avut loc în 2015. Scorul întâlnirilor dintre cele două este de 3-1 în favoarea jucătoarei de Franţa.
Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Australian Open este finala jucată în 2018, atunci când a fost învinsă de Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4, într-un meci dramatic şi extrem de spectaculos.