Halep şi Sorana vor fi adversare în optimile de la Indian Wells
Simona Halep s-a calificat în optimile de la Indian Wells după ce a învins-o pe americanca Cori Gauff cu 6-3, 6-4.
Românca a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, chiar în ziua în care adversa sa a împlinit 18 ani. Halep nu şi-a pierdut deloc serviciul.
În meciul următor, Halep o va întâlni pe Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, cap de serie numărul 26.
Cele două românce s-au mai întâlnit de trei ori până acum. O singură dată a învins Simona Halep, în optimile de finală ale turneului de la Marbella, scor 6-4, 7-6 (4).
Sorana a învins-o pe Simona la Cincinnati, în calificări, 6-2, 6-4, în 2010, şi la Bucureşti, în sferturile unui turneu ITF din 2008, scor 3-6, 6-3, 6-1.