O companie americana a cerut autorizarea de urgenţă în SUA şi Europa a vaccinului său împotriva covid-19
Una dintre cele mai importante companii care dezvoltă în acest moment un vaccin împotriva Covid19, a cerut folosirea lui în Europa şi Statele Unite ale Americii.
E vorba de compania americană Moderna, care, pe baza rezultatelor complete ale studiului său clinic, susţine că vaccinul său are o eficienţă de 94,1% şi nu prezintă probleme grave de siguranţă.
Mai mult, compania anunţă că vaccinul său previne 100% cazuri grave de îmbolnăvire de covid-19.
Rezultatul testelor prezentat anterior de Moderna, pe 16 noiembrie, era unul mai bun decât cel prezentat astăzi, deoarece eficienţa vaccinului era de 94,5%.
Compania susţine că diferenţa nu este relevantă statistic.
De asemenea, alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat că vaccinul său are o eficienţă mai mare, de 95% şi a cerut autorizarea folosirii lui în Statele Unite ale Americii.