România suspendă zborurile spre şi dinspre Marea Britanie
Potrivit unei hotărâri CNSU, România suspendă zborurile spre şi dinspre Marea Britanie, începând de mâine, 21 decembrie, ora 19:00.
„Se aprobă suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.12.2020 ora 19.00, cu excepția zborurilor prevăzute la art. 4 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. 1.065 din 14 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19”, se arată în hotărârea Consiliului Naţtional pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, persoanele care vor veni în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, vor intra în carantină timp de 14 zile.
Măsura se aplică începând din 21 decembrie, ora 00:00.
„Se aprobă introducerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. (2) Măsura prevăzută la alin. (1)se aplică începând cu data de 21.12.2020 ora 00.00”, se mai arată în hotărârea CNSU nr 61 din 20.12.2020.