Germania a plasat 7 judeţe din România pe lista zonelor de risc. Ce se întâmplă cu românii care vin din aceste judeţe
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat printr-un comunicat de presă că Germania a plasat şapte judeţe pe lista zonelor cu risc de infectare cu noul coronavirus.
Indiferent de cetăţenie, persoanele care ajung în Germania din aceste judeţe trebuie să prezinte un test negativ de coronavirus, făcut cu cel mult 48 de ore înainte, sau să fie de acord cu testarea, în cel mult 72 de ore.
În cazul în care nu se prezintă acest test sau se refuză efectuarea lui în următoarele trei zile, Germania poate refuza intrarea sau rămânerea în ţară.
Cele şapte judeţe care au fost incluse pe lista zonelor de risc sunt Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş.
Măsura este în vigoare în acest moment. Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autorităţile locale de sănătate.
De asemenea, toate persoanele care vin în Germania dintr-o zonă de risc trebuie să completeze următorul formular.
Cei care aleg să facă testul dupa ce ajung în Germania, vor trebui să stea în izolarea până la primirea rezultatului testului.
”Măsura auto-izolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura auto-izolarii până la primirea rezultatului testului. De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o “zonă de risc” (inclusiv din cele şapte judeţe menţionate) sunt obligate să completeze un formular de localizare”, a mai transmis MAE.