Şapte judeţe şi Capitala sunt sub cod galben de ninsori până la ora 20:00
Institutul Naţional de Meteorologie a anunţat cod galben de ninsori în Bucureşti şi în şapte judeţe din România.
Codul galben este valabil până la ora 20:00, astăzi, 30 noiembrie.
Cele şapte judeţe în care va ninge abundent sunt Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa şi Tulcea.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp.
Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.
”Precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor”, precizează ANM.