Spania e în stare de alertă din cauza caniculei
Potrivit Agenţiei meteorologige spaniole Amet, Spania a fost lovită astăzi de temperaturi extrem de ridicate.
Pe lângă temperaturile ridicate, Spania este afectată şi de o lipsă mare de precipitaţii din iarnă.
Nivelul rezervoarelor de apă se afla miercuri la doar 44,4% din capacitatea lor totală. În ultimii zece ani, pentru această perioadă, media era de 65,7%.
Canicula a început în weekend şi urmează să dureze cel puţin până duminică. Temperaturile sunt ”sufocante” în întreaga ţară, mai ales în regiunile Andaluzia (sud), Extremadura (sud-vest) şi Galicia (nord-vest) – plasate în alertă roşie -, avertizează Aemet.
De asemenea, căldura ridicată şi lipsa precipitaţiilor a dus la creşterea numărului de incendii. Cel puţin 3.500 de hectare au ars într-o regiune muntoasă, situată între Extremadura şi Castilia şi Leon, în apropiere de Portugalia. Aproximativ 500 de locuitori din nord-vestul Madridului au fost evacuaţi temporar, din cauza altui indendiu.