Spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” va fi prima premieră din 2021 la Teatrul Odeon
Luni a fost prima zi din 2021 în care s-au deschis teatrele, chiar dacă la maxim 30% din capacitatea lor. Ca atare, mai multe teatre şi-au anunţat programul.
Piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, după Edward Albee, regizat de Alexandru Mâzgăreanu, reprezintă prima premieră din 2021 anunţată de Teatrul Odeon.
Acesta va fi prezentat publicului pe 31 ianuarie, de la ora 19:00, în sala Majestic.
Din distribuţia lui fac parte actorii Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu şi Silvian Vâlcu.
Spectacolul de la Odeon se va desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii şi a respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare.
Capacitatea sălii va fi redusă la 30% din locuri. Biletele costă 20 şi 40 de lei.