
Stade des Frances
Stade des France este cel mai mare stadion din Franta fiind ridicat pentru a gazdui finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1998. Peste o luna pe el se va disputa meciul de deschidere al Campionatului European in care tara gazda va juca contra Romaniei. Tricolorii vor deschide in premiera un turneu final.
Stadionul are o capacitate de 80.000 de locuri si a fost inaugurat pe 28 ianuarie 1998, cand s-a jucat amicalul Franta-Spania, in care gazdele au castigat cu 1-0, prin golul lui Zidane, cel care a devenit primul fotbalist ce a inscris pe arena. Acesta a gazduit pana acum doua finale de Champions League din care au iesit invingatoare Real Madrid in 2000 si Barcelona in 2006. Invinsele au fost Valencia, respectiv Arsenal.