
Zece dintre cele mai sexy jucătoare de tenis din top 100 WTA
O mare parte din veniturile sportivilor sunt aduse de imagine pe care aceştia o au. Nu mă refer aici strict la aspectul fizic.
Sponsorii sau publicitarii se uită la mai multe aspecte cum ar fi relaţia cu presa, jocul din teren, rezultatele, numărul de fani existenţi şi potenţiali etc.
În tot acest angrenaj aspectul fizic are şi el rolul lui. Tenisul nu face excepţie. Din acest motiv am făcut o listă cu zece dintre tenismenele considerate atrăgătoare.
Pentru că frumuseţea e subiectivă, nu ne-am propus să facem un top. Jucătoarele sunt enumerate în ordinea clasamentului WTA la simplu din momentul publicării acestui articol.
Elina Svitolina
Elina Svitolina s-a născut pe 12 septembrie 1994, la Odessa, Ucraina.
Este jucătoare de mâna dreaptă şi ocupă poziţia 6 în clasamentul WTA la simplu. Cea mai înaltă poziţie a fost locul 3, pe care a ajuns în data de 11 septembrie 2017.
Până în prezent a câştigat 15 trofee la simplu. Cele mai bune rezultate la un Grand Slam au fost calificările în sferturile de la Wimbledon şi US Open din 2019.
Karolina Pliskova
Karolina Pliskova s-a născut pe 21 martie 1992 în Louny, Cehia.
Este o jucătoare de mâna dreptă şi ocupă poziţia 10 în clasamentul WTA la simplu. Cea mai înaltă poziţie a fost locul 1, pe care s-a clasat prima dată pe 17 iulie 2017.
Până în prezent a câştigat 16 trofee la simplu. Cel mai bun rezultat la un Grand Slam a fost finala de la US Open din 2016.
Karolina Muchova
Karolina Muchova s-a născut pe 21 august 1996 în Olomouc, Cehia.
Este o jucătoare de mâna dreaptă. În prezent ocupă poziţia 19 în clasamentul WTA. Este cea mai înaltă poziţie pe care a atins-o până acum. O ocupă din data de 17 mai 2021.
Până în prezent a câştigat un singur trofeu WTA. Cel mai bun rezultat la un Grand Slam a fost ajungerea în sferturile de la Australian Open din acest an.
Angelique Kerber
Angelique Kerber s-a născut pe 18 ianuarie 1988 în Bremen, Germania.
Este o jucătoare de mâna stângă. În prezent ocupă poziţia 27. Cea mai înaltă poziţie a acesteia este locul 1, unde a ajuns pe 12 septembrie 2016.
Până în prezent a câştigat 12 trofee WTA. Cele mai bune rezultate la Grand Slam-uri au fost câştigarea titlurilor la Australian Open şi US Open în 2016, dar şi la Wimbledon în 2018.
Danielle Collins
Danielle Collins s-a născut pe 13 decembrie 1993 la St. Petersburg, Florida, Statele Unite ale Americii.
Este o jucătoare de mâna dreaptă. În prezent ocupă poziţia 50 în clasamentul WTA. Cea mai înaltă poziţie atinsă de aceasta este locul 23, unde ajuns pe 28 ianuarie 2019.
Nu a câştigat nici un titlu WTA la simplu, iar cea mai bună clasare la un Grand Slam sunt sferturile de la Australian Open din 2019.
Sorana Cîrstea 54 WTA
Sorana Cîrstea s-a născut pe 7 aprilie 1990 la Bucureşti.
Este o jucătoare de mâna dreaptă. În prezent ocupă poziţia numărul 54 în clasamentul WTA la simplu. Cea mai înaltă poziţie a fost locul 21, pe care a ajuns pe 12 august 2013.
Până în prezent are 2 titluri WTA la simplu. Cea mai bună clasare la un Grand Slam au fost sferturile de finală la Roland Garros, unde a ajuns în 2009.
Bernarda Pera
Bernarda Pera s-a năcut pe 3 decembrie 1994 la Zadar, Croaţia, dar reprezintă Statele Unite ale Americii.
Este o jucătoare de mâna stângă. În prezent ocupă poziţia 70. Cea mai înaltă poziţie atinsă este locul 59, obţimută pe 2 martie 2020.
Nu a reuşit să câştige nici un titlu WTA la simplu, iar cea mai bună performanţă la un Grand Slam au fost şaisprezecimile de la Roland Garros din 2014
Heather Watson

Heather Watson s-a născut pe 19 mai 1992, în Guernsey, o insulă în Canalul Englez şi reprezintă Marea Britanie.
Este o jucătoare de mâna dreaptă. În prezent ocupă poziţia 71. Cea mai înaltă poziţie atinsă de aceasta este locul 38, unde a ajuns pe 19 ianuarie 2015.
A câştigat 4 titluri WTA la simplu, iar cele mai buna clasări la Grand Slam-uri au fost terminarea în primele 32 de jucătoare la Australian Open în 2013 şi la Wimbledon în 2012, 2015 şi 2017.
Ajla Tomljanovic

Ajla Tomljanovic s-a născut pe 7 mai 1993 în Zagreb, Croaţia, însă reprezintă Australia.
Este o jucătoare de mâna dreaptă. În prezent ocupă poziţia 76. Cea mai înaltă poziţie a fost locul 39, atins pe 1 aprilie 2019.
Nu a reuşit să câştige nici un titlu WTA la simplu. Cea mai bună performanţă la un Grand Slam a fost clasarea în primele 34 de jucătoare la Australian Open, în 2018.
Camila Giorgi
Camila Giorgi s-a născut pe 30 decembrie 1991 în Macerata, Italia.
Este o jucătoare de mâna dreaptă şi ocupă poziţia 80 în clasamentul WTA, la simplu. Cea mai bună poziţie a fost atinsă pe 22 octombrie 2018, când a ajuns pe locul 22.
A câştigat două titluri WTA, iar cea mai bună clasare la un Grand Slam au fost sferturile din 2018 de la Wimbledon.