
8 femei letale în istorie
Femeia a fost de-a lungul istoriei pusă într-o postură delicată, fiind nevoită să recurgă la tertipuri pentru a juca un rol în societate.
De cele mai multe ori aceasta s-a folosit de „trucuri feminine” pentru a îşi atinge scopul şi pentru a îşi depăşi condiţia de casnică.
Chiar şi aşa, aproape niciodată nu a fost tratată de pe picior de egalitate cu bărbaţii.
Până în urmă cu 100 de ani, au fost foarte puţine femei care au obţinut recunoştinţa bărbaţilor pentru activitatea lor din afara familiei. Drept dovadă, majoritatea savanţilor, scriitorilor sau politicienilor au fost bărbaţi.
Nu toate femeile au recurs la metode „inocente” pentru a îşi atinge scopul. Unele au recurs la mijloace ce le-au atras „faima” de femei malefice.
Tot ce am spus mai devreme nu am făcut-o pentru a le găsi scuze ci pentru a încerca să construiesc un tablou al condiţiei femeilor de-a lungul vremurilor, care într-o oarecare măsură le-a transformat în ce au fost. Unele dintre ele, probabil, ar fi fost la fel, indiferent de perioada în care ar fi trait.
În rândurile de mai jos, voi enumera câteva dintre cele care şi-au atras o reputaţie extrem de negativă.
1.Elisabeta Bathory
S-a născut pe 7 august 1560 în Ungaria şi a fost o contesă intrată în istorie pentru crimele săvârşite timp de 25 de ani. Aceasta ucidea tinere virgine pentru a face baie în sângele lor. Credea că astfel va rămâne veşnic tânără. Nu a fost judecată public niciodată din cauza statutului social însă a fost găsită vinovată de uciderea a 80 de tinere, chiar dacă se presupune că numărul lor a depăşit lejer 100. Pedeapsa a fost închiderea ei într-o cameră a castelului propriu, fără ferestre şi fără uşi. Avea doar un spaţiu în care primea mâncarea.
Acesta îşi mutila victimele pe care le alegea din randul servitoarelor sau a fetelor ce proveneau din familii dezorganizate ori care erau orfane. Erau bătute în mod repetat şi torturate. Li se amputau chiar braţele sau organele. Unele voci spun că se exagerează şi că Elisabeta doar le secătuia de sânge, neurmărind să le provoace dureri mai mari decât era nevoie.
Chiar dacă atunci când a fost percheziţionată i-au fost găsite instrumente de tortură, se crede că acestea au făcut parte dintr-o înscenare. Aproape nimeni nu contestat numărul victimelor.
2.Lucreţia Borgia
Şi-a dobândit numele de Văduva Neagră din cauza faptului că şi-a ucis aproape toţi amanţii. A avut numeroase căsătorii şi toate au fost din interes şi aranjate de familia sa. Tatăl ei a fost Papa Alexandru al VI-lea.
Primul soţ a acuzat-o că are o relaţie incestuasă cu tatăl său. Multe dintre bârfe au fost muşamalizate de familia sa însă unele au scăpat.
Se spune că îşi ucidea nenumăraţii amanţi prin otrăvire. Otrava o ţinea într-un inel.
Lucreţia era o femeie frumoasă şi provenea dintr-o familie extrem de lovită de bârfe.
Nu se ştie cât adevăr e în ele şi probabil că multe dintre ele nu au fost decât răutăţi venite pe fondul neacceptării faptului că o femeie are aspiraţii înalte.
3.Vera Renczi
S-a născut în Bucureşti la începutul secolului XX, are origini maghiare şi a trăit o bună parte din viaţa ei în Iugoslavia.
Este cunoscută ca una dintre cele mai mari criminale din istorie.
A otrăvit peste 35 de bărbaţi printre care şi pe soţii şi fiul ei. Majoritatea crimelor au venit pe fondul dorinţei ei de îmbogăţire.
Se spune, de asemenea, că avea numeroase escapade amoroase.
Făcând o paralela putem sesiza că e o Lucreţia Borgia a secolului trecut, fără a avea un tată atât de influent însă care a încercat să urce pe scara socială prin mijloace asemanatoare.
4.Bonnie Parker
Bonnie este o altă femeie ce a dorit să se afirme prin numeroasele jafuri date împreună cu partenerul ei Clyde.
Scopul ei nu era să se îmbogăţească ci să devină cunoscută. Nu rata nici o ocazie ca numele ei să apară în ziar.
5.Irma Grese
A fost condamnată la moarte prin spânzurare imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind găsită vinovată pentru torturarea şi maltratarea prizonierilor din lagăre.
Umbla mereu echipată pentru atrocităţi, nelipsindu-i biciul şi pistolul.
Este considerată cea mai feroce femeie a regimului nazist şi pentru asta a devenit cunoscută sub denumirea Căţeaua din Belsen.
6.Ilse Koch
Este cunoscută drept Vrăjitoarea din Buchenwald pentru că era soţia comandatului lagărului nazist de concentrare în perioada 1937-1941 şi avea o colecţie impresionantă din genţi făcute din piele umană.
Avea o dorinţă imensă de a deţine puterea în orice formă a ei, ca drept dovadă a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a deveni şefă a gardienilor.
S-a făcut „remarcată” şi prin numeroasele obscenităţi şi torturi. După terminarea războiului a fost judecată şi eliberată de mai multe ori până când s-a sinucis în închisoare.
7.Regina Mary I
A fost singurul copil al lui Henry al VIII-lea şi astfel a ajuns pe tronul Angliei.
Aceasta este cunoscută în istorie ca Bloody Mary pentru numeroasele crime în numele catolicismului.
A forţat reîntoarcerea Angliei la Catolicism iar cei care s-au opus au fost ucişi.
8.Isabela de Castilla
Deşi în cadrul Bisericii Catolice este descrisă ca „servitoarea Domnului”, Iasabela de Castillia este vinovată indirect de numeroase crime.
Ea l-a propus ca inchizitor pe Tomas de Torquemada şi a forţat convertirea musulmanilor şi evreilor la catolicism.
Mulţi au părăsit Spania însă cei care au rămas nu au scăpat de tortura inchiziţiei.