Câte contracte de muncă au fost suspendate pe perioada stării de urgenţă
Potrivit cifrelor centralizate de Inspecția Muncii și publicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale ieri, 12 mai 2020, numărul contractelor de muncă care au fost suspendate de la instituirea stării de urgență (16 martie) și până ieri este de 899.328.
Aproape o treime dintre acestea, 260.201 de contracte de muncă suspendate mai exact, provin din industria prelucrătoare.
Alte 160.784 de contracte sunt din domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, iar alte 113.219 provin din sectorul hotelurilor și restaurantelor.
Pe lângă contractele de muncă suspendate, alte 344.355 de contracte de muncă au fost încetate de la instituirea stării de urgență și până marți, 12 mai 2020.
Cele mai multe contracte de muncă încheiate sunt din sectorul comerțului cu ridicata și amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (61.830), din industria prelucrătoare (60.428) , iar alte 49.659 de contracte încetate sunt din construcții.