
Epavele si cetatile din adancul Marii Negre pot fi vizitate mai usor de turisti
Turistii vor beneficia in curand de cinci noi rute subacvatice in care vor putea face scufundari pentru a vedea ruinele de pe fundul Marii Negre. Scufundarile se pot face in preajma litoralului romanesc, pana la zece metri adancime.
Printre lucrurile pe care acestia le pot vedea se numara nave militare din timpul celor doua razboaie mondiale, epave ale unor corabii antice dar si cetati vechi.
Unele dintre vasele scufundate ce pot fi vazute ascund povesti tragice. Turistii vor trebui sa plece din portul Tomis pentru a le descoperi.
Cea mai usoara ruta pleaca chiar de langa Cazinoul din Constanta si este considerata cea mai usoara dintre cele cinci.
O ora de scufundare cu instructor costa 130 de lei, iar pentru cursurile de initiere nu se plateste mai mult de 1300 de lei. Echipamentul de scufundare se inchiriaza cu 60 de lei pe ora.