
Guvernul a renuntat la o facilitate fiscala acordata PFA-urilor, profesiilor liberale si a altor activitati independente
Potrivit profit.ro, forma publicata in Monitorul Oficial a ordonantei de modificare a Codului fiscal nu mai include regula care stabilea ca, de la inceputul anului urmator, un salariat care ar fi obtinut si venituri din activitati independente nu ar mai fi platit contributii la asigurari de sanatate (CASS) si pensie (CAS) pentru acestea.
Daca informatia e corecta si daca nu se va mai schimba nimic intre timp, acesti salariati vor trebuie sa plateasca de la 1 ianuarie 2018 un CAS de 25% la venitul net realizat si un CASS de 10% la nivelul salariului minim pe economie, chiar daca sunt salariati si achita aceste contributii si pentru salariu.
Se pare ca aceasta ar fi singura schimbare dintre proiectul legislativ prezentat publicului si cel publicat in Monitorul Oficial in ceea ce priveste plata CAS si CASS pentru categoriile de persoane enuntate mai sus.
Ramane de vazut daca a fost o eroare sau nu. Se pare ca vom avea o noua modificare a Codului fiscal pentru ca ministrul Muncii a spus ca nu s-a renuntat la marirea salariului minim pe economie.