Jocurile Olimpice, canotaj. Două dintre echipajele româneşti s-au calificat în finalele A
Echipajul de dublu vâsle feminin format din Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar s-a calificat astăzi, 25 iulie 2021, în finalele A, în competiţia de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Aceeaşi performanţă a reuşit şi echipajul de patru rame fără cârmaci masculin, format din Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari.
Radiş şi Bodnar au încheiat pe primul loc semifinala 1 a probei de dublu vâsle feminin.
Pe aceeaşi poziţie s-au clasat şi Ţigănaşu, Semciuc, Berariu şi Pascari în cursa de recalificare la patru rame masculin.
Finalele vor avea loc miercuri.
Echipajul de dublu vâsle masculin, format din Ioan Prundeanu şi Florin Enache au terminat pe locul cinci semifinala 2, astfel că vor evolua în finala B.
Echipajul feminin de patru rame fără cârmaci format din Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu şi Cristina Georgiana Popescu s-a clasat pe locul trei în recalificări şi va evolua tot în finala B.