Lista restricţiilor care intră în vigoare astăzi în România
Începând de astăzi, 28 martie 2021, vor intra în vigoare noi restricţii în contextul pandemiei de coronavirus.
Acestea nu se vor aplica unitar, la nivelul întregii ţări. Se vor aplica local, în funcţie de rata de infectare.
În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie
În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se aplica masurile de mai sus indiferent de zi, adica inclusiv în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi.
În localităţile din prima categorie, magazinele se vor închide la ora 18:00, vinerea, sâmbăta şi duminica.
În localitaţile din a doua categorie, magazinele se vor închide la ora 18:00 indiferent de zi, adică inclusiv lunea, marţea, miercurea şi joia.
De asemenea, se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.
De la aceste reguli există şi excepţii.
Îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară:
- unităţile farmaceutice
- benzinăriile
- operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu
- operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto,
- cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone
De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 27-28 martie, în intervalul orar 18,00—22,00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah şi, în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20,00—2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.