OFICIAL. Tătăruşanu a semnat cu AC Milan pe trei ani
Ciprian Tătăruşanu, portarul echipei naţionale de fotbal a României a semnat un contract pe trei ani cu AC Milan.
Acesta va purta tricoul cu numărul 1 la echipa italiană deoarece Donaruma îşi doreşte în continuare tricoul cu numărul 99.
Deşi se ştia de acest transfer încă de ieri, AC Milan a făcut abia astăzi anunţul oficial. Aşadar, Tătăruşanu s-a transferat oficial de la Olympique Lyon şi a semnat cu italienii un contract până la 30 iunie 2023.
Tătăruşanu, născut la 9 februarie 1986, s-a alăturat noilor săi coechipieri de la centrul Milanello Sports, pentru un prim antrenament sub comanda antrenorului Stefano Pioli.
AC Milan a terminat sezonul trecut pe locul 6 în Serie A şi s-a calificat în preliminariile Europa League.
Pe finalul campionatului, după reluarea acestuia, AC Milan a fost una dintre echipele cele mai in forma din campionatul italian astfel încât pentru noul sezon poate emite pretenţii pentru calificarea pe un loc de Champions League.