Eliza Leonida Zamfirescu și-a dorit să facă facultatea în România însă a fost respinsă pentru că era femeie. Ca atare, a mers în Germania pentru a își îndeplini visul și a studiat la Academia Regală Tehnică din Berlin, la care s-a înscris după ce a fost refuzată de actuala Politehnică București, pe atunci Școala de Poduri și Șosele.
Eliza s-a născut într-o familie de 11 frați. Atât părinții ei cât și frații au fost recunoscuți ca făcând parte dintre intelectuali.
Înainte de a merge la Berlin a încercat să se înscrie la mai multe facultăți tehnice din țară dar de fiecare dată a fost respinsă pe motivul că e femei. Nici la Berlin nu a fost admisă. Decanul a încercat să o convingă de mai multe ori că rolul femeii e la cratiță. În cele din urmă a admis-o, iar românca a devenit prima femeie care a studiat ingineria aici.
Toți colegii ei erau bărbați și toți aveau prejudecăți legate de rolul ei. Acest lucru a motivat-o și în 1912 a primit diploma de inginer. Acest lucru reprezenta ceva inedit și Eliza a apărut în toate ziarele importante ale vremii, lucru care i-a adus o oarecare celebritate și indirect au venit și numeroase oferte de angajare.
În ciuda numeroaselor oferte de angajare din străinătate a ales să se întoarcă în România pentru a lucra la Institutul Geologic Român din București până a venit Primul Război Mondial și a ales să devină voluntar al Crucii Roșii.
În timpul războiului l-a cunoscut pe soțul ei, fratele scriitorului Duliu Zamfirescu, și s-au căsătorit în 1918. Cei doi au două fete. Eliza a decedat pe 25 noiembrie 1973, pe când avea 85 de ani.
În momentul de față Eliza Leonida Zamfirescu este considerată unanim prima femeie inginer din lume.
