Romania si-a aflat adversarele de la Campionatul European de handbal
Echipa nationala de handbal feminin si-a aflat astazi adversarele din grupa de la Campionatul European 2018. Aceasta va intalni Norvegia, Germania si Cehia. Cele patru echipe vor juca in Grupa D de la Brest.
Tragerea la sorti a avut astazi in Franta, unde se va desfasura turneul incepand cu 29 noiembrie 2018.
Grupele Campionatului European de handbal feminin 2018
In Grupa A vor juca Danemarca, Serbia, Suedia si Polonia. Meciurile se vor disputa la Nantes.
In Grupa B vor juca Franta, Muntenegru, Rusia si Slovenia. Meciurile se vor disputa in Nancy.
In Grupa C vor juca Ungaria, Spania, Olanda si Croatia. Meciurile se vor disputa la Montbeliard.
Programul Campionatului European de handbal feminin 2018
Asa cum am precizat anterior, turneul final va incepe pe 29 noiembrie. Se va termina pe 16 decembrie 2018. Faza finala a Campionatului European se va derula intre 14 si 16 decembrie, la AccorHotels Arena din Paris.
Intre faza finala si cele patru grupe se vor juca meciurile din grupele principale, doua la numar, de cate sase echipe. In grupele principale se vor califica primele trei echipe din cele patru grupe initiale.