Start-Up Nation va fi lansat pe 19 iulie 2022
Pe 19 iulie, ora 10:00, va fi lansată cea de-a treia ediţie a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
Cei care doresc să participe la această ediţie se pot înscrie până pe 1 septembrie, ora 20:00
„În această perioadă, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea de a se preînscrie pe platforma ministerului şi precizăm că în data de 18 iulie, în ziua dinaintea lansării, va fi un interval de câteva ore în care platforma nu va funcţiona, întrucât cei de la STS vor face un ultim import de date din bazele de date de la Registrul Comerţului. Este un program extrem de aşteptat din partea mediului de afaceri, am decis să fie primul la care să lucrăm împreună cu colegii de la STS”, a precizat MAT.
Bugetul total necesar pentru a implementa proiectele care vor fi acceptate este de 2,2 miliarde de lei.
Vor fi granturi maxime de 100.000 de lei pentru crearea unui loc de muncă şi de 200.000 de lei pentru crearea a două locuri de muncă. Cofinanţarea este de 5-15% din valoarea eligibilă a proiectului.