Încă 10 ani de rooming fără taxe suplimentare în UE
Potrivit legislaţiei actuale, consumatorii îşi pot folosi telefoanele mobile când călătoresc în interiorul Uniunii Europene fără taxe suplimentare faţă de cele
Potrivit legislaţiei actuale, consumatorii îşi pot folosi telefoanele mobile când călătoresc în interiorul Uniunii Europene fără taxe suplimentare faţă de cele
Marea Britanie trece de câteva zile printr-o criză a carburanţilor. Situaţia s-a îmbunătăţit în nordul Angliei şi în Scoţia însă Londra
Mii de brazilieni i-au cerut preşedintelui Jair Balsonaro să îşi dea demisia ca urmare a modului în care e gestionat criza
Germania a introdus România pe lista ţărilor cu risc epidemiologic. Cei care ajung în Germania venind din România trebuie să prezinte
Peste 80% din populaţia Danemarcei cu vârsta peste 12 ani s-a vaccinat împotriva Covid-19. Ca atare, autorităţile daneze au luat decizia
Românii care vor vrea să meargă în Franţa vor putea intra pe teritoriul francez fără un test Covid dacă pot dovedi
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, de luni, 15 februarie, toţi cei care vor ajunge în Marea Britanie şi vor intra în izolare
Ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri provocate de mutaţii ale coronavirusului, Germania a decis să îşi închidă graniţele