Timişoara va intra în carantină timp de 14 zile din cauza numărului mare de infectări cu Covid
Oraşul Timişoara şi alte câteva comune limitrofe vor intra în carantină timp de 14 zile, ca urmare a creşterii ratei de infectare care a depăşit 7 la mia de locuitori.
Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Alături de municipiul Timişoara, vor mai intra în carantină comunele Giroc, Gironda, Moşniţa Nouă şi Dumbrăviţa.
În cazul a două dintre cele patru comune menţionate mai sus e vorba despre o prelungire a măsurii carantinării.
În Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost 30 de voturi pentru această decizie, patru voturi împotrivă şi patru abţineri.
Decizia va intra în vigoare începând de luni, 8 martie 2021, ora 00:00.
În acelaşi timp, în Timişoara se va creşte numărul dozelor de vaccin care vor fi livrate.
Ce restricţii se impun în Timişoara
Începând din 8 martie va fi interzisă strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, dacă nu există motive justificate şi doar cu declaraţie pe propria răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă:
- numele şi prenumele
- data naşterii
- adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale
- motivul deplasării
- data completării
- semnătura
- precum și intervalul orar necesar desfășurării activității
În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.
Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.
Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare va dura până la ora 20:00.
Excepţii vor face farmaciile şi staţiile de distribuţie a carburantului, care pot avea program non-stop.
În weekend, mall-urile vor fi închise complet.
Următoarele activiţăţi vor fi interzise:
1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;
6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.