Turcan. Salariul minim pe economie va creşte în 2020
Raluca Turcan, vicepremier în guvernul condus de Ludovic Orban, a anunţat că salariul minim pe economie va creşte anul viitor însă sunt luate în calcul mai multe variante.
Cea mai vehiculată variantă este a unei creşteri cu până 7,2% astfel încât salariul minim pe economie ar urma să crească de la 2080 de lei la 2230 de lei.
„Salariul minim va crește în 2020! Creșterea se va face printr-o formulă clară, predictibilă, cu indici de corecție care să țină cont de evoluția economiei, dar și a pieței muncii”, a scris aceasta pe Facebook.
„Principiile care stau la baza creșterii salariului minim sunt:
1. un mecanism de calcul clar și predictibil, pornindu-se de la anumiți indicatori economici. Varianta aflată în lucru prevede o creștere de minimum 7,2%, adică de la 2080 lei la 2230 lei;
2. capacitatea firmelor de a acoperi aceste costuri, fără a le afecta profitabilitatea;
3. impactul asupra bugetelor locale, care au fost deja împovărate de fosta guvernare”, a mai precizat Turcan.
Potrivit acesteia, de creşterea salariului minim pe economie vor beneficia aproximativ 24% din totalul salariaţilor activi.
Acest procent înseamnă 1 370 232 persoane. Turcan susţine că de măsură ar putea beneficia şi câteva categorii de angajaţi cu salarii între nivelul minim şi mediu, dar înainte de a se lua această măsura se va face o analiză de impact a creşterii salariului minim pe economie.