UK. Theresa May si-a dat demisia din functia de premier
Premierul Marii Britanii, Theresa May, si-a anuntat demisia din aceasta functie ca urmare a esecului privin Brexitul. Aceasta a anuntat ca va demisiona si din functia de lider al Partidului Conservator.
Aceasta va demisiona pe 7 iunie 2019.
„Am facut tot ce am putut pentru a-i convinge pe parlamentari sa sustina Acordul Brexit, dar, din pacate, nu am reusit acest lucru […] Imi este clar acum ca este in interesul Marii Britanii ca un nou prim-ministru sa coordoneze aceste eforturi. Anunt astazi ca voi demisiona din functia de lider al Partidului Conservator pe 7 iunie. Am stabilit cu presedintele consiliului de conducere al partidului ca procedura pentru desemnarea noului lider al formatiunii sa inceapa saptamana urmatoare”, a declarat astazi Theresa May.
May a preluat functia de premier al Marii Britanii dupa referendumul pentru Brexit din 2016. In momentul referendumului avea functia de ministru de Interne in cabinetul premierului David Cameron, care si-a dat demisia in urma altui esec, acela de a nu reusi sa ii convinga pe britanici sa voteze pentru ramanerea in Uniunea Europeana.