VIDEO. Facebook vrea să contracareze avântul luat de Zoom cu Messenger Rooms
Zoom este una dintre companiile din industria digitală care a cunoscut în ultimele luni un succes accelerat datorită restricţiilor de circulaţie impuse de pandemia de Covid-19. Toţi mai mulţi oameni au folosit platforma pentru video conferinţe.
Facebook nu a stat degeaba în toată această perioadă şi a creeat o platformă capabilă să lupte „cot la cot” cu Zoom. E vorba de Messenger Room.
Platforma celor de la Facebook permite crearea de video conferinţe la care să participe grupuri de până la 50 de persoane, fără limită de timp. La video conferinţele în grup se va putea participa de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet şi cameră video.
Dacă cel care iniţiază video conversaţiile trebuie să aibă cont pe Facebook, ceilalţi utilizatori pot participa la acestea doar prin accesarea unui link, fără a fi nevoiţi să aibă cont pe reţeaua de socializare.
Utilizatorii pot începe și partaja camere pe Facebook prin News Feed (Noutăți), grupuri și evenimente, iar în viitor va exista opțiunea de a crea camere de pe Instagram Direct, WhatsApp, precum și din dispozitivul de chat video Portal al Facebook.
Pentru că este încă un serviciu aflat la început de drum, Messenger Rooms va putea fi folosit de săptămâna aceasta într-un număr limitat de țări. Numărul ţărilor din care va putea fi accesat va creşte în timp, odată cu numărul de funcţionalităţi noi.