VIDEO. Vela a anunţat Ordonanţa Militară numărul 10
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat în această seară, 27 aprilie 2020, o nouă ordonanţă militară, cea cu numărul 10. Măsurile prevăzute în aceasta vor intra în vigoare din momentul publicării ei în Monitorul Oficial.
Potrivit acestei ordonanţe militare, persoanele peste 65 de ani pot circula în afara locuinţei în intervalele 7:00 – 11:00, şi 19:00 – 22:00 pentru cumpărături, pentru a plimba animalele sau în alte situaţii prevăzute expres.
Magazinele şi supermarketurile care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate sunt obligate să îşi organizeze programul de lucru pentru a asigura cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale.
Suspendarea mai multor zboruri este prelungită. Zborurile suspendate sunt enumerate în articolul 3 al ordonanţei. Textul integral al Ordonanţei Militare numărul 10 îl găsiţi mai jos.
Pentru verificarea motivelor deplasărilor se aplică dispoziţiile Ordonanţei Militare 3 şi a prevederilor din actuala ordonanţă, cu privire la prevenirea răspândirii coronavirus.
TEXTUL INTEGRAL AL ORDONANŢEI MILITARE NUMĂRUL 10
Art.1 – (1) Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în situaţiile prevăzute mai jos.
(2) Indiferent de intervalul orar, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, precum şi în condiţiile art.1 alin.(1), (2) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat;
c) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
d) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
(3) În intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00 circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condiţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;
c) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
(4) Pentru verificarea motivului deplasării în situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. (5) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.3 – (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie 2020, până la data de 11 mai 2020, inclusiv.
(2) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, începând cu data de 2 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(3) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Italia şi din această ţară către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(4) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Franţa şi Germania şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(5) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (4) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, servicii tehnice, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.
Art.4 – (1) Pe durata stării de urgenţă, trimiterile poştale înregistrate pot fi predate destinatarilor de personalul C.N. Poşta Română S.A. prin introducerea în cutia poştală sau, în lipsa acesteia, prin afişare la adresa destinatarului, cu excepţia actelor de procedură.
(2) C.N. Poşta Română S.A. îi revine obligaţia stabilirii cadrului instituţional şi răspunderea pentru modul în care se desfăşoară activitatea prevăzută la alin.(1).
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.5 – La data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, îşi încetează aplicabilitatea:
a) prevederile art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020;
b) prevederile art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020.
Art.6 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art. 1;
b) Poliţia Română, Jandarmeria Română, poliţia locală şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, pentru măsura prevăzută la art. 2; c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsura prevăzută la art. 3;
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 3 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.