
Allview va lansa primul asistent virtual in limba romana
Producatorul roman de telefoane mobile Allview a anuntat ca va lansa primul asistent virtual in limba romana dupa ce a constatat o dorinta foarte mare a romanilor de a avea un astfel de asistent cu care sa poata comunica in limba materna.
X4 Soul Infinity, smartphone-ul pe care Allview il va lansa in aceasta toamna, va fi primul terminal ce va fi dotat cu asistentul vocal.
Allview va prezenta totusi varianta beta a acestuia, care va avea insa cele mai utile functii. Cei care isi vor cumpara telefonul vor beneficia in viitor de urmatoarele update-uri.
„Versiunea Beta a asistentului vocal va fi disponibila pe doua terminale din aceeasi gama, respectiv X4 Soul Infinity cu noua generatie de ecran de 5,7” si X4 Soul Infinity Plus, cu ecran de 6”. Caracteristicile complete ale noilor telefoane vor fi prezentate in momentul lansarii din toamna acestui an”, se arata pe site-ul oficial al companiei romanesti.