Cele mai bune cântece IRIS din perioada Minculescu
Fondată în 1976, Iris este una dintre cele mai importante trupe rock din istoria României. Cristi Minculescu a venit în trupă după patru ani de existenţă, în 1980, şi a părăsit-o pe 3 septembrie 2012. Anul acesta, pe 22 aprilie, a anunţat că revine în trupă, după ce Rafael fusese înlăturat.
După plecarea sa, Minculescu a fost înlocuit cu Toni Şeicărescu, apoi cu Rafael. Au existat multe voci care au spus că fără el, Iris nu va mai cunoaşte succesul din trecut. Cu toate acestea, trupa cu Rafael în componenţă a avut concerte în care numărul biletelor a fost suplimentat. Nu vreau să intru în culisele împăcărilor şi al despărţilor pentru că sunt convins că le cunoaşteţi. Cert e că a fost afectată activitatea creativă a formaţiei.
Primul vocalist al trupei Iris a Fost Nuţu Olteanu. Lângă el, pe scenă au urcat Emil Lechinţanu, chitară bas, şi Nelu Dumitrescu, baterie.
Albumele Iris din perioada Cristi Minculescu
Pentru a face o selecţie a celor mai bune piese, am reascultat toate albumele trupei. Acestea sunt: Iris I 1983, Iris II 1987, Iris III 1988, Iris IV 1990, Iris 1993, Best of Iris 1993, Lună Plină 1996, Iris 20 de ani 1997, Mirage 1998, Casino 1999, Iris 2000 1999, Athenaeum Live Volumul I 2000, Athenaeum Live Volumul II 2000, De vei pleca 2000, Da da eu ştiu 2001, Matase albă 2002, 4Motion 2003, Iris Maxima 2005, 12 porţi 2010 şi Iris 35 2012.
Sper să nu fi uitat vreunul!
Cele mai bune piese Iris din perioada Cristi Minculescu
Mai jos veţi găsi cele mai bune piese apărute pe albumele Iris înainte de plecarea lui Minculescu. Nu este un top ci o listă pe care sper să o completaţi şi voi dacă consideraţi că am omis vreo melodie importantă. O zi s-a dovedit a fi insuficientă pentru a asculta aşa cum se cuvine toate albumele trupei.
1-14.Baby, Corabia cu pânze, Da da eu ştiu, De vină eşti tu, Să nu crezi nimic, Somn bizar, Ultimul mic dejun al lui Bon, Ia-ţi adio, Vis pierdut, O iubire fără sfârşit, Noi, Un cer pentru doi, Nu mă uita şi Sonet de început au fost lansat pe materialul Best of Iris din 1993 fără a apărea anterior pe un alt album.
15.Floare de Iris a apărut pe al treilea album al trupei, cel din 1988, lansat pe 4 ianuarie la Electrecord. Este cea mai reuşită piesă de pe materialul respectiv. A mai apărut şi pe matrialul Best Of din 1993.
16-17.Lady in black şi Mătase albă a apărut pe albumul din 2002 alături de alte hit-uri mai vechi.
18.Nu pleca este cea de-a şasea piesă de pe primul album din 1993.
19.Spre ziuă a apărut pe primul album însă a fost „îmbunătăţită” pe albumele următoare.
20.Vals fără de sfârşit a apărut pe albumul din 2005.
Cu siguranţă am uitat câteva melodii. Vă lansez o provocare! Care credeţi că sunt cele mai bune cântece Iris şi care e cel mai bun album!?