Inca 3.800 de vouchere pentru Programul Rabla
Guvernul Romaniei a suplimentat bugetul Programului Rabla Clasic cu inca 25 de milioane de lei pentru a oferi suplimentar inca 3.800 de vouchere pentru cei care vor sa isi schimbe masina veche cu una noua.
In acelasi timp, executivul a alocat 10 milioane de lei pentru demararea programului RO-LA, prin care se doreste reducerea poluarii, a noxelor si a emisiilor de CO2 din atmosfera.
Prima de casare prevazuta in programul „Rabla Clasic” pentru autoturisme mai vechi de opt ani este de 6.500 de lei si se acorda pentru achizitionarea unui autovehicul nou, care genereaza maximum 130 g CO2 pe kilometru.
La aceasta suma se pot adauga un ecobonus de 1.700 de lei daca autovehiculul nou este hibrid si un ecobonus de 1.000 de lei daca autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2 pe kilometru.