
Intel va cumpăra Moovit
Potrivit mai multor surse din cadrul Intel, compania se află în ultimele faze ale negocierii pentru preluarea Moovit, serviciul de ghidare pentru cei care folosesc transportul în comun. La nivel oficial, cele două părţi nu au vrut să comenteze informaţia, care nu a fost astfel nici infirmată dar nici confirmată.
Intel ar fi dispusă să plătească pentru această achiziţiepentru a cărei achiziţie în jurul a 1 miliard de dolari. Compania americană Intel investise deja în Moovit, prin Intel Capital, în cadrul unei serii de finanţare de 50 milioane de dolari din 2018.
În prezent, aplicaţia este folosită la nivel global de aproximativ 800 milioane de oameni.
Tehnologia Moovit va fi folosită de Intel pentru a-şi dezvolta propria divizie de tehnologii autonome.
Moovit deţine date de trafic în timp real şi face ghidări inteligente pentru transport – două aspecte importante pentru maşinile autonome.
În urmă cu doi ani, la ultima evaluare, Moovit era cotată la 500 milioane de dolari, însă a crescut semnificativ în ultimii doi ani.