
MAE. 620 de români au revenit în ţară cu zboruri TAROM din Spania, Franţa şi Ţările de Jos
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat ieri că 620 de cetăţeni români s-au întors în ţară cu trei curse Tarom, în regim special, din Franţa, Spania şi Ţările de Jos.
Cele trei curse au fost operate în data de 31 mai, din Madrid, Amsterdam şi Paris.
Nu toţi cetăţenii români locuiau sau se aflău în ţările enumerate. Printre ei s-au aflat persoane aflate în tranzit din Statele Unite ale Americii sau Canada, medici, studenţi, membri de familie ai unor cetăţeni români, precum şi persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive.
”În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 31 mai, a fost facilitată revenirea în ţară a 117 de cetăţeni români din Regatul Ţărilor de Jos (pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Bucureşti), a 171 cetăţeni români din Republica Franceză (pe ruta Bucureşti-Paris–Bucureşti) şi a 332 cetăţeni români din Regatul Spaniei (pe ruta Bucureşti-Madrid-Bucureşti, respectiv Bucureşti-Barcelona-Bucureşti), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat MAE.