Medicii cluburilor din Serie A nu se opun reluării campionatului
Medicii care reprezintă cluburile din Serie A au declarat că nu se opun reluării campionatului. Aceştia au mai spus însă că reluarea campionatului de fotbal din Italia s-ar putea face doar cu respectarea unui protocol de testare, după anumite proceduri.
Potrivit informaţiilor din presa italiană, doar trei cluburi nu ar avea probleme în momentul de faţă cu respectarea protocolului prezentat pentru antrenamente şi jocuri. E vorba de Juventus, Genoa şi Lazio.
“În ultimele zile, stafurile medicale ale cluburilor din Serie A au primit protocolul de organizare și testare propus de comisia medicală a FIGC. Medicii, cu un spirit proactiv, l-au analizat și au emis observații, sperând să îmbine siguranța cu aplicabilitatea, și le-au trimis la comisie și la ligă. Medicii sunt dornici să clarifice că aceste documente au ca scop doar siguranța jucătorilor și speră că vor fi folosite doar în acest scop. În esență, niciunul dintre noi nu se opune reluării sezonului și nu există o tentativă de blocare a reluării. Ne dorim cu toții ca sezonul să se încheie normal. Problema este când, pentru că trebuie să se joace în siguranță. Suntem convinși că există o șansă rezonabilă ca acest lucru să fie realizat, problema este timpul”, se arată într-o scrisoare comună a cluburilor din Serie A, trimisă agenției Ansa, potrivit profit.ro.
Te-ar mai putea interesa şi: Italia. Şcolile rămân închise până în septembrie. Sportivii de performanţă îşi reiau antrenamentele din mai
Guvernul italian a anunţat că măsurile de distanţare socială ca urmare a pandemiei de coronavirus vor începe să fie relaxate după 4 mai. Ceea ce înseamnă că abia după acest moment s-ar putea pune problema reluarii antrenamentelor în grupuri mici.