
Ministrul Sănătăţii îi invită pe români să doneze celule stem hematopoietice
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-a invitat pe români, pe Facebook, să doneze celule stem hematopoietice.
Mesajul a fost transmis de Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, sărbătorită anual în a treia zi de sămbătă a lunii septembrie. Aceasta a avut loc ieri şi a fost sărbătorită în peste 50 de ţări.
„Am văzut pacienţi care au reuşit să învingă atacul unor boli necruţătoare datorită transplantului realizat cu celule stem donate de persoane neînrudite. În lumea medicală li se spune supravieţuitori, deşi poate termenul potrivit este renăscuţi. Avem această şansă de a fi cei care pot contribui la renaşterea unui semen aflat într-o situaţie limită şi puţine lucruri pot fi mai valoroase. Invit pe toţi cei care doresc să fie parte din binele comun, cei cărora le pasă, să facă acest pas. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât şansele unor donatori compatibili sunt mai mari”, a scris Sorina Pintea de Facebook.
Celulele stem hematopoietice sunt responsabile de formarea celulelor din sânge: leucocite, hematii și trombocite, fiind primele celule stem identificate la începutul anilor ’60.
Până în prezent, acestea reprezintă singura categorie de celule stem pentru care s-a dovedit valoarea terapeutică, mii de pacienți fiind transplantați anual cu grefe de celule stem hematopoietice cum sunt grefele de sânge placentar.
Printre sursele disponibile de celule stem hematopoietice pentru obținerea unei grefe de transplant se numără măduva osoasă, sângele periferic, sângele placentar și sângele din cordonul ombilical. Cea mai valoroasă sursă de celule stem hematopoietice este sângele din cordonul ombilical, recoltat la naștere.