Nokia 8 va fi lansat in Romania. Ce pret va avea!
HMD Global, care detine licenta exclusiva a brandului Nokia, a anuntat ca va lansa in Romania noul smartphone Nokia 8. Acesta va avea un pret recomandat de 2.699 de lei. Comerciantii vor putea avea insa preturi usor diferite.
Compania finlandeza foloseste piese ale producatorului german de tehnologie optica Carl Zeiss. Telefonul va avea un sistem de operare Android 7.1.1, doua camere ce pot fi folosite simultan si va fi disponibil in culoarea tempered blue.
Camerele pot fi folosite in mod split screen, adica pe o jumatate de ecran se poate folosi camera din spate si pe cealalta jumatate se poate folosi camera frontala. Cu alte cuvinte se poate transmite live imagini in timp ce se pot face si fotografii.
Nokia 8 are un ecran IPS de 5,3 inch cu rezolutie QHD (2560 x 1440 pixeli). Are 4 GB memorie RAM si 64 GB spatiu intern de stocare. Memoria poate fi multiplicata cu ajutorul cardurile de memorie de maxim 256 GB.