Simona Halep s-a calificat în finala de la Melbourne Summer Set 1
Simona Halep s-a calificat noaptea trecută în finala Melbourne Summer Set 1 după ce a învins-o cu scorul de 6-3, 6-2, pe chinezoaica Qinwen Zheng.
În finală, Halep o va întâlni pe Veronika Kudermetova, jucătoare ajunsă în ultimul act al competiţiei după ce japoneza Naomi Osaka locul 13 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a retras din cauza unor probleme abdominale.
Simona s-a mai întâlnit până acum de două ori cu Veronika Kudermetova. Ambele meciuri s-au jucat anul trecut şi de fiecare dată a câştigat Halep.
Finala de la Melbourne din acest an este a 41-a din cariera Simonei Halep, la simplu.
Din 22 dintre ele a ieşit victorioasă, iar în 18 a pierdut.