
Cum va fi vremea de 1 mai 2020 şi la finalul lunii aprilie
Meteorologii au anunţat o vreme caldă pentru ultimele zile ale lunii aprilie şi pentru 1 mai 2020, însă aceasta va fi alternată de ploi şi vijelii în anumite regiuni ale ţării.
Astăzi, 29 aprilie 2020, sunt aşteptate maxime ca într-o zi de vară în sudul ţării, unde temperaturile vor urca până la 27 de grade Celsius. Minimele zilei vor fi de 18 grade Celsius. Pe litoral pot scădea până la 13 grade Celsius. Temperatura în Bucureşti va fi de aproximativ 24 de grade Celsius.
După amiază, vremea va începe să devină instabilă în anumite regiuni ale ţării, în special spre seară şi la noapte.
Vor fi intervale cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil pe suprafeţe mici cu aspect de vijelie, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, în zonele montane şi submontane, local în Oltenia, în jumătatea de vest a Munteniei şi izolat în restul teritoriului.
Joi, 30 aprilie 2020, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării şi joi, dar instabilă în anumite regiuni.
Potrivit ANM, temporar, mai ales după orele amiezii, înnorările se vor accentua şi, în majoritatea zonelor, vor fi averse şi descărcări electrice.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar izolat vor fi vijelii, cu o probabilitate mai mare în sud-est.
Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, iar cele minime în general între 4 şi 12 grade.
În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade.
Cum va fi vremea de 1 mai 2020
În vestul şi sud-vestul ţării temperaturile vor scădea semnificativ, iar cerul va fi mai mult noros.
În restul ţării se va menţine vremea caldă, iar înnorările se vor accentua începând după amiază. Va ploua în cea mai mare parte a teritoriului, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă local de peste 15 l/mp şi izolat peste 25 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14…16 grade în Dealurile de Vest şi 27 de grade în Bărăgan, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade.
Capitala, în a doua parte a zilei şi spre seară, va înregistra temperaturi minime de 11 grade Celsius. Înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.